Vartejul - vol.2 by James Clavell
Author:James Clavell
Language: eng
Format: mobi
Publisher: Harq al-Ada
Published: 2011-02-05T23:00:00+00:00
CAPITOLUL 57
Lengeh; ora 6,10 seara. Apusul era rău prevestitor, norii acoperind cea mai mare parte a cerului, grei, tiviţi cu negru.
- O să fie acoperit până dimineaţă, Scrag, spuse pilotul american Ed Vossi, cu părul negru şi cârlionţat fluturat de vântul care sufla dinspre Hormuz către Golf, către Abadan. Afurisit vânt.
- O să fie okay, amice! Dar Rudi, Duke şi ceilalţi? Dacă ţine aşa, sau se înrăutăţeşte, or să fie în rahat până la gât - şi fără scară.
- Afurisit vânt! De ce a ales ziua de azi ca să-şi schimbe direcţia? Parcă ar râde zeii de noi.
Cei doi bărbaţi stăteau lângă catargul steagului lor, pe promontoriul care se înălţa deasupra Golfului! Valurile erau cenuşii şi - departe, în mijlocul strâmtorii - înspicate cu alb. În spatele lor se găseau baza şi aerodromul, încă umed din pricina aripii de ploaie care trecuse în dimineaţa aceea. Dedesubt şi către dreapta se aflau plaja şi pluta de pe care se scăldau. Din cauza rechinului, nimeni nu se mai aventurase acolo, mulţumindu-se să stea aproape de mal, la apă mică, în caz că îi mai pândea vreunul. Vossi murmură:
- O să fiu al dracului de fericit când toată chestia asta o să se termine.
Scragger încuviinţa absent, gândurile colindându-i printre hărţi meteorologice, încercând să înţeleagă ce avea să se întâmple în următoarele 12 ore, întotdeauna dificil în acest sezon când zona Golfului, de obicei atât de placidă, erupea cu neaşteptată şi monstruoasă violenţă. Timp de trei sute şaizeci şi trei de zile pe an, vântul bătea predominant din nord-vest. Acum venise tocmai una dintre celelalte zile. Baza era tăcută. Mai rămăseseră doar Vossi, Willi Neurchtreiter şi doi mecanici. Toţi ceilalţi piloţi şi mecanici şi managerul englez al bazei plecaseră cu două zile în urmă, marţi, în timp ce el era pe drumul de întoarcere de la Bandar-e Delam, cu Kasigi. Willi îi scosese pe toţi de acolo, expediindu-i la Al Shargaz pe mare.
- N-am avut nici o problemă, Scrag, pe cinstea mea, îi spusese Willi încântat când aterizase. Planul tău a mers. Ideea de a-i trimite cu barca a fost foarte inteligentă. Mai bine decât cu elicopterul şi mai ieftin. Komitehul a ridicat doar din umeri şi a preluat una dintre rulote.
- Dorm la bază acum?
- Câţiva dintre ei, Scrag. Trei sau patru. M-am asigurat că le dăm îndeajuns orez şi horisht. Nu sunt o gaşcă rea. Masoud încearcă să păstreze si registrele în ordine.
Masoud era managerul din partea IranOil.
- De ce-ai rămas, Willi? Ştiu ce gândeşti despre șmecheria asta. Ti-am spus să fii în barcă, n-am nevoie de tine!
- Sigur că da, Scrag. Pe cinstea mea. Dar o să ai nevoie de un pilot ca lumea cu tine. Ai putea să te pierzi!
Bun băiat bătrânul Willi, se gândi Scragger. Mă bucur c~a rămas şi-mi pare rău.
De când se întorsese de la Bandar-e Delam, marţi, Scragger fusese întruna neliniştit, fără nici o pricină anume, doar cu un sentiment că elementele asupra cărora nu avea nici un control se pregăteau să-i joace festa. Durerea din
Download
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.
Personalized inhaled bacteriophage therapy for treatment of multidrug-resistant Pseudomonas aeruginosa in cystic fibrosis by unknow(174093)
CONSORT 2025 statement: updated guideline for reporting randomized trials by unknow(82549)
Critical evaluation of the ProfiLER-02 study design and outcomes by Vivek Subbiah & Razelle Kurzrock(82138)
Cardiac gene therapy makes a comeback by Oliver J. Müller & Susanne Hille & Anca Kliesow Remes(81967)
Whisky: Malt Whiskies of Scotland (Collins Little Books) by dominic roskrow(74433)
Unveiling the design rules for tunable emission in graphene quantum dots: A high-throughput TDDFT and machine learning perspective by Şener Özönder & Mustafa Coşkun Özdemir & Caner Ünlü(50888)
A yeast-based oral therapeutic delivers immune checkpoint inhibitors to reduce intestinal tumor burden by unknow(40258)
Covalent hitchhikers guide proteins to the nucleus by Alexander F. Russell & Madeline F. Currie & Champak Chatterjee(40215)
Meet the Authors: Christopher R. Mansfield and Emily R. Derbyshire by Christopher R. Mansfield & Emily R. Derbyshire(40092)
Alkaline-earth metals promote propane dehydrogenation with carbon dioxide through geometric effects: Altering the reaction pathway by unknow(32729)
Induced iron vacancies boosting FeOOH loaded on sustainable Fenton-like collagen fiber membrane for efficient removal of emerging contaminants by unknow(32504)
Efficient electric-field-assisted photochemical conversion of methane to n-propanol exclusively over penetrated TiO2Ti hollow fibers by Guanghui Feng(32451)
Bi2SiO5 nanosheets as piezo-photocatalyst for efficient degradation of 2,4-Dichlorophenol by Hangyu Shi & Yifu Li & Lishan Zhang & Guoguan Liu & Qian Zhang & Xuan Ru & Shan Zhong(32383)
A novel NDIPTA organic heterojunction photocatalyst with built-in electric field for efficient hydrogen production by Jiahui Yang & Baojun Ma & Yongfa Zhu(32360)
Enhanced conversion of methane to liquid-phase oxygenates via hollow ferrite nanotube@horseradish peroxidase based photoenzymatic catalysis by Jun Duan & Shiying Fan & Xinyong Li & Shaomin Liu(32330)
Ordered macroporous superstructure of defective carbon adorned with tiny cobalt sulfide for selective electrocatalytic hydrogenation of cinnamaldehyde by Xiao-Shi Yuan & Sheng-Hua Zhou & San-Mei Wang & Wenbo Wei & Xiaofang Li & Xin-Tao Wu & Qi-Long Zhu(32256)
What's Done in Darkness by Kayla Perrin(27144)
Topological analysis of non-conjugated ethylene oxide cored dendrimers decorated with tetraphenylethylene: Insights from degree-based descriptors using the polynomial approach by A Theertha Nair & D Antony Xavier & Annmaria Baby & S Akhila(26521)
Investigation of mechanical and self-healing properties of hydroxyl-terminated polybutadiene functionalized with 2-ureido-4-pyrimidinone by Mohsen Kazazi & Mehran Hayaty & Ali Mousaviazar(26457)